Discus Club Romania
https://discus-club.ro/phpBB3/

MAI EXISTATI?!
https://discus-club.ro/phpBB3/viewtopic.php?f=2&t=9087
Page 1 of 4

Author:  simi [ Wed Mar 22, 2023 9:02 am ]
Post subject:  MAI EXISTATI?!

Mai este careva pe aici?! M-a lovit nostalgia, si dupa 13 ani de absenta mai mult sau mai putin motivata - viata! - am revenit pe acest forum. Neicusorule, ce repede a trecut timpul, si cate s-au mai intamplat in aceasta perioada. Sper ca toata lumea de pe aici este bine. Un forum specializat este mai personal. Imi pare rau ca datorita unor "platforme sociale" destule forumuri au cam intrat in moarte clinica. SPER ca pana la urma isi vor relua locul lor binemeritat in mediul online.

Daca mai existati, dati un semn!

Salutari!

simi

PS. Nu am pesti discus. In ultima perioada nici acvariu n-am mai avut. Adica am unul, dar fara apa :). L-am dezasamblat anul trecut, in Iulie, cand m-am reintors acasa in statul Washington, de la locuinta din California. Vreau sa-l reamenajez curand. Am sa postez o foto cu acvariul din California.

Author:  Ancy [ Wed Mar 29, 2023 11:02 am ]
Post subject:  Re: MAI EXISTATI?!

Salutam! Da, intram mai rar pe forum , dar inca mai supravietuim. Acest forum a fost,este si va fi ABC-darul discusarilor. Eu il recomand cu drag acvaristilor care ma intreaba despre discusi.

Author:  mariusvlad [ Wed Apr 05, 2023 8:06 am ]
Post subject:  Re: MAI EXISTATI?!

Prezent și eu dar fara pești. Toate acvariile sunt la locul lor într-o încăpere dedicata dar îmi lipsește esențialul, timpul.
Fără acesta nu mă voi implica căci nu îmi plac lucrurile făcute în grabă.
Probabil că după ce mă pensionez o sa fac rost și de timp.

Author:  Ioan C. [ Thu Apr 20, 2023 1:15 pm ]
Post subject:  Re: MAI EXISTATI?!

Salut, eu sunt pensionar, mai am timp, sper inca vreo 10-15 ani, mai am 2 tone de apa cu pesti ea, discusi, altumi neoni si ancistrusi.
Melci nu mai am. Am luptat vreo 10 ani sa-i extermin si am reusit doar cu sulfat de cupru in doze inzecite. Orice alt tratament recomandat de industria acvaristica i-a ingrasat si i-a facut mai vitali. Am inbunatatit hrana si metodele de hranire, am finantat metode folositoare si ruinante, am invatat cate ceva despre acvaristica si cate ceva despre viata.
De ex. ca la pensie, inpotriva opiniei generale, nu mai avem timpul sperat inainte.
Eu am norocul ca beneficiez de o sanatate relativ multumitoare si nu-mi petrec pensia prin sanatorii si spitale, ceea ce nu se subintelege la asemenea varste.
Forumul DCR este pentru mine o catedrala printre facebookurile mediilor sociale, care, cred eu, ne-au despartit mai mult decat ne-au unit.

Author:  simi [ Wed Apr 26, 2023 11:15 pm ]
Post subject:  Re: MAI EXISTATI?!

Timpul si dispozitia sunt doua chestiuni esentiale pentru un hobby care necesita atentie zilnica. Timp as avea, dar constat ca odata cu inaintarea in varsta, dispozitia imi dispare din ce in ce mai mult. Recent, mi-am cumparat niste guppy foarte frumosi, varietatea "Red Dragon Dumbo." Mi-am zis ca guppy a fost specia de pesti care in copilarie a declansat in mine pasiunea pentru acvaristica, si probabil tot cu guppy as vrea sa termin si la varsta maturitatii inaintate. La nivel de pasionat, bineinteles.
Insa sunt din ce in ce mai atras de speciile de plante acvatice mai deosebite. Cultivarea plantelor acvatice prezinta pentru mine destule aspecte pozitive, principalul fiind lipsa unei activitati intensive zilnice. Pot pleca, fara prea multe griji, intr-o vacanta de 1-2 saptamani. Vedem ce-o mai fi, si cum o mai fi.
Va doresc tuturor succes in ceea ce doriti sa faceti cu/in viata voastra, si dpdv profesional, dar mai ales dpdv personal. Toate cele bune!

PS. Se mai pot posta fotografii la galeria foto?

Author:  ADX [ Thu Apr 27, 2023 11:59 pm ]
Post subject:  Re: MAI EXISTATI?!

Salutare, tuturor!
Hm, da, m-a cuprins si pe mine nostalgia...

Pai sa dam drumu' la povesti (cred ca avem ce spune mai mult despre noi, decat despre discusi, ca deh, asta e situatia).

Am auzit si eu ca discutiile despre Discus s-au mutat pe retelele sociale. Am aflat ca exista chiar si un "Discus Club Romania" pe Facebook. OK, am zis ca daca asta este "mersul", nu ma pot opune.

In legatura cu supravietuirea DCR, sincer, de multe ori am vrut sa-l inchid (fara a sterge, insa, informatia existenta). M-am gandit chiar sa transform "DISCUS CLUB ROMANIA" in "DISCUS(SION) CLUB ROMANIA" - un club de discutii pe teme politice, unde sa dau liber la injuraturi impotriva infractorilor si tradatorilor ajunsi in parlament, guvern, curtea constitutionala etc., care de peste 30 de ani ne fura, dau legi in interes personal sau de grup, au impartit tara in "SPECIALI" si "fraieri buni de muls" pentru a le sustine luxul unor pensionari in varsta de 48 - 50 de ani, care primesc lunar echivalentul a 4 - 5 mii Euro, asta dupa 20 de ani de asa-zisa "munca" in care nu au cotizat niciun leu la buget, au furat, au luat spagi sau si-au umflat matul la popota ...dar hai, ca am deviat de la discutie.

Sansa DCR a fost, totusi, ca pe acelasi contract de hosting mai am alte doua site-uri ...si unde mananca doi, mai poate ciuguli si al treilea.

Acum, despre mine si discusii mei: La fel ca multi altii, am luat si eu o pauza. Ultimul "avant" a fost acum vreo doi ani, cand chiar facusem rost de cateva exemplare reusite de "Blue solid" si "San Merah". Dupa vreo 6 luni, in care le-a mers foarte bine (se dezvoltasera foarte frumos), au fost rapusi, toti, exact de aceeasi boala care a incheiat fiecare etapa de discusareala din viata mea. Este vorba despre "meduza" aia nenorocita, care le creste pe ochi. Treaba este foarte serioasa! Am studiat parazitul si la microscop (se pare ca are si un fel de radacina, care patrunde in profunzimea ochiului), am incercat toate tipurile de tratament, dar monstrul a invins, pana la urma, de fiecare data. Cu Asocilin, aplicat direct pe ochi, mai reusesti sa "vindeci" cate unul, dar boala recidiveaza si atunci, in conditiile in care ai toata ziua plina cu tot felul de alte probleme, chiar ca iti vine sa pui mana pe topor... La acvaristica, insa, nu am renuntat nicio secunda. Acum am doi Ocellaris clasici (false Percula), intr-un nano-marin.

Despre mine: de cca doi ani si jumatate trec printr-o perioada extrem de dificila, grea, dar si frumoasa. Am renuntat la job si tot ce "pusesem de-o parte" in aproape 25 de ani de "munca" am investit in propria firma, in care tot bag, dar din care inca nu a inceput sa curga... mai picura din cand in cand, dar inca nu am reusit sa-i pornesc motoarele. Mai exact, toata agoniseala am investit-o intr-un teren langa Bucuresti, unde am o gradina si o mica constructie (a se citi "garaj") unde am instituit si "headquarter-ul" firmei. Am zis ca daca Apple si Google au reusit, de ce sa nu si eu :twisted:
In gradina am construit si un bazin de vreo 4 metri cubi in care am avut cel mai frumos crap koi (Kohaku) din lume (poate ca exagerez, un pic). Am reusit sa-l omor si pe asta, acum vreo doua saptamani... Am ramas numai cu un caras rosu (si asta, o frumusete) si cu inca vreo cativa carasi salbatici. In rest, menajeria este completata de Reli (o maidaneza pe care am cules-o de pe strada, lovita de masina), cu Jerry (un arici cules si el dintre tomberoane, pe cand era un pui care se pierduse de ma-sa) si cu Scooby... asta e un Cocker Spaniel Englez care se crede membru in familie, cu drepturi depline.

O sa revin cu amanunte si cu poze despre ce am povestit pana acum.

Revenind la site, poate gasim impreuna si o solutie sa-l trezim din "somnul cel de moarte"... este clar ca ceva trebuie schimbat. Noua directie spre care cred in momentul asta ca ar trebui sa ne indreptam este sa mutam, un pic, centrul de greutate de la "discus" la "discusari" (fosti, actuali si viitori). Cu alte cuvinte, sa vorbim mai mult despre noi, discusarii cu sau fara discusi in posesie si cine stie, in felul asta poate ca pentru unii se va reaprinde flacara. Cred ca pana la urma o sa infiintez si rubrica "DISCUSSION CLUB ROMANIA" ...si mai am si alte idei, dar vorba unui ticalos, in care am crezut si pe care l-am sustinut ca un fraier, atatia ani: "pas cu pas"...

p.s.
Simi, ti-ai luat, pana la urma, Kia Soul? :)
Ioane, la tine cum merge site-ul ala din Germania?

...si da, inca mai pot fi urcate poze in galerie

Author:  Ioan C. [ Sun Apr 30, 2023 2:48 pm ]
Post subject:  Re: MAI EXISTATI?!

Salut cititorilor!
De cativa ani ma confrunt cu situatii pro si contra discusilor.
Pro: pasiunea crescanda pentru ei.
Contra: dificultatile existente la intretinerea conditiilor bune de viata pentru ei, in acvarii, in perioadele de 1-2-3- saptamani cat as dori sa ratacesc prin lume in microbus.
As putea sta acasa, dar nu vreau.
In Germania au existat doua forumuri pentru discusari, care s-au detasat substantial de tot ce mai exista inainte.
Ambele au fost hacuite in urma cu cateva luni, la interval de 1-2 saptamani, fara posibilitate de recuperare.
Aparent nu au functionat backupurile, cel putin aceasta a fost explicatia providerului meu.
Nu stiu exact ce ma face sa-mi amintesc acum de interesele mediilor sociale. :(

Author:  simi [ Sat May 06, 2023 5:37 am ]
Post subject:  Re: MAI EXISTATI?!

ADX wrote:
Salutare, tuturor!

p.s.
Simi, ti-ai luat, pana la urma, Kia Soul? :)


Salut ADX!

Pana la urma, nu mi-am cumparat KIA Soul :). Am cumparat o Toyota Tacoma, ''full cab", 4x4, 6 cilindri, 4 litri capacitate. O exceptionala masina de teren, pe care o am si acum. In afara de intretinearea periodica,in cei doisprezece ani de cand am masina asta, n-am avut alte probleme/cheltuieli cu ea. Luna trecuta - Aprilie, mi-am cumparat si o Mazda CX-5, o masina mai de iesitcu ea in oras... :)

Nu stiu cata tractiune ar avea un "Club Roman pentru Discutii" pe subiecte politice. Eu mai degraba as discuta subiecte mai placute si mai interesante, despre noi si de aiurea. Nu mi-as (mai) irosi timpul discutand despre nulitati si ticalosi. Cred ca e mai igienic asa. Totusi, iti inteleg dezamagirea si supararea. Din punctul meu de vedere, o resuscitare a DCR, intr-o forma sau alta, ar fi binevenita.

P.S. La galeria foto trebuie o alta parola, alta decat cea de la forum, sau cum? Multumesc.

Author:  simi [ Sat May 06, 2023 6:58 am ]
Post subject:  Re: MAI EXISTATI?!

Cred ca printre schimbarile necesare pentru a resuscita acest forum ar fi o actualizare a sa din mai multe puncte de vedere. In primul rand, o noua interfata, una mai simpla, mai curata, mai moderna si, bineinteles, cu un software actualizat. In prezent, forumul reprezinta unele inadvertente, nepotriviri intre linkuri, pagini etc. Cred ca o actualizare functionala ar fi un start bun, necesar pentru o relansare "soft". Chiar daca nu vom mai avea mari asteptari de la acest forum de acvaristica, e bine, totusi, sa-l actualizam daca tot vrem sa reincepem sa-l frecventam mai des si dorim sa-l resuscitam. Eu asa cred...

Linkul de mai jos duce la un articol despre 12 cele mai bune forum sofware pentru 2023:

https://www.hostinger.com/tutorials/best-forum-software#2_MyBB

Personal, as alege optiunea 2. "MyBB". Toate aceste forum sofware sunt oferite gratuit. Insa voi trebuie sa faceti cum credeti, bineinteles. Pana la urma, continutul este ceea ce conteaza cel mai mult, dar si "mediul" pentru prezentarea lui este foarte important.

Author:  ADX [ Wed May 10, 2023 9:16 pm ]
Post subject:  Re: MAI EXISTATI?!

Salut, Simi!

In galeria foto trebuie, mai intai, sa creezi cont. Poti folosi aceeasi parola ca la forum sau nu. Forumul si galeria foto sunt legate prin link-uri, dar sunt aplicatii diferite.

In legatura cu un eventual upgrade de software, ti-o spun direct, pentru ca nu vreau sa "o scald": Nu am timp sa ma ocup. Sunt intr-o permanenta criza de timp. M-am angajat intr-o actiune extrem de solicitanta, cu firma despre care vorbeam in postarea de mai sus.

Pe de alta parte, privind "in ochi" realitatea, cred ca si daca l-as imbraca in foita de aur, daca nu mai sunt discusari, tot degeaba... Numarul de useri care au postat in topicul asta spune multe.

Page 1 of 4 All times are UTC + 2 hours [ DST ]
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
http://www.phpbb.com/